Asociația „Sibiul Azi” a desfășurat mai multe activități cu școlarii și preșcolarii, în cadrul proiectului Program Integrat de Măsuri pentru Combaterea Excluziunii Sociale în comunitatea marginalizată din Comuna Cristian, Brașov (PIMCES Cristian). S-au derulat ateliere sportive, prin care s-a urmărit atât educarea copiilor în scopul unei vieți sănătoase, dar și o dezvoltare fizică armonioasă. Astfel, s-au realizat exerciții ce au cuprins execuții de front și formație, acțiuni pe loc – numărarea, întoarceri pe loc, ruperi de rânduri, execuții de atenție, ghemuit, sărituri pe loc, la semnal sonor, școala alergării, școala săriturii, influențarea selectivă.
S-au desfășurat și ateliere de muzică, IT, limbi străine și dezvoltare creativă. Pe lângă noi cunoștințe științifice, copiii s-au distrat, făcând noi activități. De asemenea, s-a realizat coeziunea grupului, elevii învățând de la vârste fragede să se ajute reciproc. Au avut loc și activități în aer liber, care au avut rolul de a-i face pe cei mici să se apropie de natură, să o iubească, dar și să o respecte, prin păstrarea curățeniei.
Art-terapeutul împreună cu expertul IT au inițiat o serie de ateliere prin care copiii au putut cunoaște instrumente muzicale, recunoaște genuri muzicale, muzicieni celebri, puterea vindecătoare a muzicii.
Pentru Serbarea de Crăciun din 17 decembrie 2018 copiii au învățat, îndrumați de experții Asociației Sibiul Azi, poezii, cântece de iarnă, precum și un program demonstrativ de gimnastică aerobică.
Un comentariu